Drop Down MenusCSS Drop Down MenuPure CSS Dropdown Menu

Recenzie "Shiloh" de Phyllis Reynolds Naylor



Shiloh este o carte sensibilă care poate ajunge la sufletul cititorului său, foarte uşor.
Limbajul simplist, acțiunea amplă şi construcția personajelor face ca acest roman clasic să fie foarte apreciat.
Pe lângă subiectul dominant, tradus în câteva cuvinte: lupta pentru îngrijirea unui cățel , autorul abordeaza şi alte subiecte interesante si captivante, ca de exemplu: maltratarea animalelor, situația materială nefavorabilă, vânătoarea ilegală, etc.
Pe parcursul cărții am avut parte de întâmplări neprevăzute, unele trist, altele mai puțin triste.




Descriere:
Marty Preston îşi doreşte foarte mult un căţeluş, iar atunci când în calea lui apare un pui de beagle cu greu îşi mai poate imagina viaţa fără el. Şi, chiar dacă micuţul are un stăpân, Judd Travers nu e cel mai blând dintre oameni, iar Marty se vede cu atât mai îndreptăţit să ia animalul la el acasă.

„Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune“ este dictonul ce i se potriveşte mănuşă personajului nostru care, în strădania lui de a-i oferi un adăpost ferit de pericole noului său prieten, se trezeşte prins într-o avalanşă de evenimente dintre cele mai nefericite. Dar, când în joc e soarta celui mai bun prieten, Marty nu renunţă la speranţă.


Persoanjul prinipal, Marty, care provine dintr-o familie modestă, întâlneşte într-o zi, pe câmpul din apropierea casei, un pui de beagle.
Acesta îi rămâne în suflet din acel moment.
Cățeluşul se ține după el, şi deşi băiețelul ştie că nu îşi poate permite un câine, şi-l doreşte din toată inima.
După ceva timp, în care Marty tot întâlneşte cățeluşul, e decis că nu poate renunța la el.
Ceea ce mi s-a părut foarte sensibil, modul în care un copil se ataşează de un animal.
Şi cum se spune : Câinele este cel mai bun prieten al omului.
Atfel, încearcă să facă tot ce-i stă în putință pentru a-l face pe puiul de beagle să fie al lui.
Marty trece prin multe peripeții, care mai de care mai intense, în lupta pentru protejarea prietenului său.
O dovadă de iubire necondiționată si o poveste emoționanță.
Este o carte atât pentru copii, cât şi pentru cei mari.
Shiloh este o dovadă a afecțiunii ce o poate oferi un animal, şi care la rândul ei este împărtăşită.
Romanul scoate în evidentă alte doua subiecte: creşterea şi dezvoltarea personală.
Protagonistul nostru îşi asumă o responsabilitate mare, se ocupă singur de tot, astfel dă dovadă de maturizare, deşi este la o vârstă fragedă.

Recomand cu drag acest roman, apărut la editura Arthur.
Mulțumesc cartepedia.ro pentru exemplarul oferit. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu